OcnitaOrg
OcnitaOrg
  • 142
  • 3 143 563
Fântâna Cadânei
În acest an, aniversăm 545 de ani de la bătălia de la Lipnic, unde Ștefan cel Mare, ilustrul domnitor al Moldovei, i-a înfrânt pe invadatorii tătari. Este singura bătălie a lui Ștefan cel Mare care a avut loc pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Potrivit tradiției, lupta a început de la Fântâna Cadânei. Legenda spune că numele fântânei vine de la o fată frumoasă care, fiind urmărită de un turc ce încerca s-o ducă în haremul său, a sărit într-o fântână de lângă Lipnic.
Fântâna datează încă dinaintea bătăliei de la Lipnic (fiind, astfel, cel puțin din secolul XV).
zhlédnutí: 1 280

Video

Moș Crăciun în grădiniță nouă /Lipnic/
zhlédnutí 1,6KPřed 10 lety
Micuții din comuna Lipnic îl vor întîmpina anul acesta pe Moș Crăciun în grădiniță nouă. După aproape 25 ani de așteptări și eforturi imense, autoritățile locale cu ajutorul fondului de investiții sociale au reușit să redeschidă porțile acestei instituții preșcolare.
Vlad Filat a vizitat raionul Ocnita
zhlédnutí 2,5KPřed 11 lety
Presedintele PLDM Vlad Filat a vizitat raionul Ocnita: Foarte multe din ce ne-am propus se realizeaza
Concurs de ştiinţă şi inginerie. Tudor Chistruga din s.Lipnic vrea să curăţe râul Cubolta.
zhlédnutí 565Před 11 lety
Concurs de ştiinţă şi inginerie. Tudor Chistruga din s.Lipnic vrea să curăţe râul Cubolta.
Părinti și copii. Familia Vrancean /Lipnic/
zhlédnutí 1,7KPřed 11 lety
Părinti și copii. Familia Vrancean /Lipnic/
Mănăstirea Sfântul Teodor Tiron, jefuită de peste 200 de mii de lei
zhlédnutí 437Před 11 lety
Trei tineri din raionul Ocniţa sunt suspectaţi că au pătruns în Mănăstirea Sfântul Teodor Tiron de pe strada Ciuflea din capitală, de unde au furat peste 200 de mii de lei, valută străină, două arme de foc şi alte bunuri de preţ.
Bani cheltuiţi ineficient. Hrana pentru copiii aruncată la coş
zhlédnutí 211Před 11 lety
Bani cheltuiţi ineficient. Hrana pentru copiii aruncată la coş
Directoarea gradinitei va fi pedepsita!
zhlédnutí 573Před 11 lety
Directoarea gradinitei va fi pedepsita!
O maşină a luat foc sub privirile a zeci de oameni, în apropiere de satul Ocniţa
zhlédnutí 7KPřed 11 lety
O maşină a luat foc sub privirile a zeci de oameni, în apropiere de satul Ocniţa
Nereguli la o grădiniţă din Ocniţa. Administraţia a cumpărat alcool din banii părinţilor
zhlédnutí 379Před 11 lety
Nereguli la o grădiniţă din Ocniţa. Administraţia a cumpărat alcool din banii părinţilor
Votca, gustari, flori si taxi. Cheltuieli nejustificate la o gradinita din Ocnita
zhlédnutí 497Před 11 lety
Votca, gustari, flori si taxi. Cheltuieli nejustificate la o gradinita din Ocnita
Doi băieţi de 13 ani au băgat spaima în locuitorii satului Lipnic
zhlédnutí 3,2KPřed 11 lety
Doi băieţi de 13 ani au băgat spaima în locuitorii satului Lipnic
Poliţia din Ocniţa, în alertă. Două femei au fost ucise în propriile locuinţe
zhlédnutí 6KPřed 11 lety
De mai bine de două săptămâni, locuitorii din două sate, din raionul Ocniţa, stau cu frică în propriile locuinţe. Asta pentru că în ultimele 11 zile au fost comise două crime. Victimele, în vârstă de 54 şi 89 de ani, locuiau singure. Poliţia din Ocniţa este în alertă. Ambele femei au primit lovituri în regiunea capului. Prima a murit imediat.
Durerea Femeiasca / Tatiana Stepa /
zhlédnutí 2,7KPřed 11 lety
Durerea Femeiasca / Tatiana Stepa /
Trenul european a fost oprit de... un fum de tigara
zhlédnutí 882Před 11 lety
Trenul european a fost oprit de... un fum de tigara
Malanca Mare din Lipnic /2013/
zhlédnutí 1,1KPřed 11 lety
Malanca Mare din Lipnic /2013/
Doua tinere de 23 si 25 de ani, din Ocnita, impuse sa se prostitueze
zhlédnutí 2,8KPřed 11 lety
Doua tinere de 23 si 25 de ani, din Ocnita, impuse sa se prostitueze
DETALII NOI despre accidentul tragic de la Ocniţa
zhlédnutí 1,5KPřed 11 lety
DETALII NOI despre accidentul tragic de la Ocniţa
Rapita de propriul TATA. O fetita de doi ani a fost gasita ascunsa intr-o geanta
zhlédnutí 665Před 11 lety
Rapita de propriul TATA. O fetita de doi ani a fost gasita ascunsa intr-o geanta
Greu de imaginat! Doi parinti din Ocnita sunt nevoiti sa-si deshumeze fiul
zhlédnutí 12KPřed 11 lety
Greu de imaginat! Doi parinti din Ocnita sunt nevoiti sa-si deshumeze fiul
Умирающий город Фрунзе
zhlédnutí 3,3KPřed 11 lety
Умирающий город Фрунзе
Grav accident la Ocniţa
zhlédnutí 3,9KPřed 11 lety
Grav accident la Ocniţa
SR Ocnita (AP)
zhlédnutí 237Před 11 lety
SR Ocnita (AP)
Împuşcat din greşeală
zhlédnutí 684Před 11 lety
Împuşcat din greşeală
Tren modern cu locomotiva sovietica
zhlédnutí 41KPřed 11 lety
Tren modern cu locomotiva sovietica
La negru, pentru carte
zhlédnutí 118Před 11 lety
La negru, pentru carte
A ajuns cu fostul sot la CEDO
zhlédnutí 377Před 11 lety
A ajuns cu fostul sot la CEDO
Moldova condamnată la CEDO pentru violenţă în familie
zhlédnutí 197Před 11 lety
Moldova condamnată la CEDO pentru violenţă în familie
Drumul de la Lipnic
zhlédnutí 666Před 11 lety
Drumul de la Lipnic
"Pe primar il asculta toti " /Lipnic/
zhlédnutí 775Před 11 lety
"Pe primar il asculta toti " /Lipnic/

Komentáře

  • @snejanagrechin5935
    @snejanagrechin5935 Před 2 dny

    Dumnezeu sal ierte Artist cu suflet Mare

  • @annaiofciu3926
    @annaiofciu3926 Před 5 dny

    Браво. Суперрррррррррррр❤❤❤❤❤❤❤ все в

  • @annaiofciu3926
    @annaiofciu3926 Před 5 dny

    Благадарю. Слов. Нет❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤🎉

  • @marcelmorozan9610
    @marcelmorozan9610 Před 17 dny

    Астай кыннтекул мамей меле дупэ каре плынжя мулт Каре ый спуны ын шкоала сатулуй Флорень Анений Ной Ана Степановна

  • @user-eq1yo5ye9j
    @user-eq1yo5ye9j Před 19 dny

    Дякую тобі гронік

  • @user-eq1yo5ye9j
    @user-eq1yo5ye9j Před 19 dny

    Молодєць за душу бере

  • @vioricastavita3694
    @vioricastavita3694 Před 22 dny

    Вечная Память, дорогого, нашего Великого Народного Артиста Молдовы Теодор Негарэ. Так душевно, так сердечно, так патриотично, там мелодично, так

  • @dinuvasilesimiusca3242

    Off...

  • @NicolaiNegruta
    @NicolaiNegruta Před měsícem

    Ffffx I

  • @user-md9ti1fc5u
    @user-md9ti1fc5u Před měsícem

    Dumnezeu sa ii ierte. Artisti de mare valoare.

  • @zoltandoina2375
    @zoltandoina2375 Před měsícem

    Mai si rideti

  • @user-vy5kz4rj6p
    @user-vy5kz4rj6p Před měsícem

    Браво!!!

  • @user-vy5kz4rj6p
    @user-vy5kz4rj6p Před měsícem

    🎉🎉🎉

  • @user-bm2wy8rt6j
    @user-bm2wy8rt6j Před měsícem

    Дуже сильна пісня душа болить дякую

  • @vioricaciocsan6205
    @vioricaciocsan6205 Před 2 měsíci

    ❤❤❤❤❤❤❤😢

  • @Mark-hb7el
    @Mark-hb7el Před 2 měsíci

    Это Север Молдавии ;) Это не Молдова а Молдавия!!!❤❤❤ Молодец!

  • @user-md9ti1fc5u
    @user-md9ti1fc5u Před 2 měsíci

    Corect 🎉

  • @nataliabalckara6050
    @nataliabalckara6050 Před 2 měsíci

    БРАВО !!!!👍👍👍♥️♥️♥️♥️

  • @liubap649
    @liubap649 Před 2 měsíci

    E perfect în tot❤😊

  • @valeriaradu1126
    @valeriaradu1126 Před 3 měsíci

    Ffffrumos 💋❤💋❤🎉

  • @user-on2lm4lb4j
    @user-on2lm4lb4j Před 3 měsíci

    Mulțumesc.un.romin.adevarat..care.se.naste.odata.la.50.ani

  • @user-md9ti1fc5u
    @user-md9ti1fc5u Před 3 měsíci

    Dumnezeu sa îl ierte

  • @user-cf9yb1xs1p
    @user-cf9yb1xs1p Před 3 měsíci

    Vocea Moldovei, voce superba ❤

  • @user-cf9yb1xs1p
    @user-cf9yb1xs1p Před 3 měsíci

    Da, acest om are voce superba

  • @user-cf9yb1xs1p
    @user-cf9yb1xs1p Před 3 měsíci

    Привет из России!

  • @girginagregna7543
    @girginagregna7543 Před 3 měsíci

    🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏Ce zile am ajuns de ce nu se duce jurnalista se intrebe vreti in eurojopa ce Rusineeeeee strigat la cer cum si mosu vre in Europa cu amindoua mini ca aicea e regule pentru populatie draga mosulica stai acasa ta e ca in Europa sa facea asa puscaria ii in fata opritiva si gjindiva la voi la tara voastra si nu cautati paduchi in pizda 🤦‍♀️🤦‍♀️🤦‍♀️🙅‍♀️🙅‍♀️🙅‍♀️🤷‍♀️🙏🙏🙏

  • @user-cf9yb1xs1p
    @user-cf9yb1xs1p Před 3 měsíci

    Buna la toți! Fiecare om, răspunde pentru păcatele sale! E pur și simplu un cantec!

  • @mariamaria-ex1gg
    @mariamaria-ex1gg Před 3 měsíci

    BRAVOOO, MULT RESPECT.

  • @user-pm2iu3rw6q
    @user-pm2iu3rw6q Před 3 měsíci

    Mama copiilor e in Izrail si nu au lemne.Ne aveti de prosti deja.

  • @sergheigavrilovici4106
    @sergheigavrilovici4106 Před 4 měsíci

    Луме ведець? Фиць атенц . Фырши лу мий се апропие

  • @user-hi6sk6or1f
    @user-hi6sk6or1f Před 4 měsíci

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @user-hi6sk6or1f
    @user-hi6sk6or1f Před 4 měsíci

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @NordulMoldovei8395
    @NordulMoldovei8395 Před 5 měsíci

    ❤❤❤❤❤

  • @TheMryoh
    @TheMryoh Před 5 měsíci

    Worlclass master… thrust me

  • @taisiasnegur8151
    @taisiasnegur8151 Před 5 měsíci

    Все разрушили...обидно до слез!!! "Хорошие люди" называются вместо того, чтобы создавать, улучшать, все уничтожили!!!

    • @dmitriicucer
      @dmitriicucer Před měsícem

      Что именно уничтожили и что за «хорошие люди»?

  • @nicolaivlas8362
    @nicolaivlas8362 Před 6 měsíci

    Mi se rupe inima când nai tatA

  • @mihailpostoronca6512
    @mihailpostoronca6512 Před 6 měsíci

    Da , acest cintec fara lacrimi este imposibil sal asculti, Dumnezeu sa-l odihniasca in pace !!!...

  • @victoriabechera3332
    @victoriabechera3332 Před 6 měsíci

    Frumoasă melodie și adevărată

  • @user-ir4xl7nh4h
    @user-ir4xl7nh4h Před 6 měsíci

    Foarte frumos.

  • @vitalicalbu6641
    @vitalicalbu6641 Před 6 měsíci

    El e lo batut si pi sulac la glas asta se vede

  • @user-uf8yv3rb7m
    @user-uf8yv3rb7m Před 6 měsíci

  • @mariaaxionova705
    @mariaaxionova705 Před 7 měsíci

    ❤❤❤❤❤

  • @mariaaxionova705
    @mariaaxionova705 Před 7 měsíci

    Dale doamne mingiere

  • @mariaaxionova705
    @mariaaxionova705 Před 7 měsíci

    ❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @SaraChirita-yi7jz
    @SaraChirita-yi7jz Před 7 měsíci

    ❤FELICITÀRI INERPRETULU SI CELOR CARE AU AJUTAT ACEST SUFLET CU GLAS SINCER SI DUIOS.😢😂❤FELICITÀRI SI MII DE IMBRÀTISARI DE LA SORINA DIN ITALIA.AM PLECAT DE ACASÀ DE 17 ANI SI MIAM PIRDUT PE CEI DRAGI!😢

  • @corneliubozian8343
    @corneliubozian8343 Před 8 měsíci

    Maica TATAL CERESC tine cu mine pana oi implini 120 de anisori pentru ca am Omenie, Credinta si Respect pentru Consateanul unde am vazut lumina vietii! Dar rautatatea si nesimtirea din tine o sa te ajute spre folosul Necuratului! De asta ai ajuns cum arati, Rautate!

  • @corneliubozian8343
    @corneliubozian8343 Před 8 měsíci

    Maica, inca n-am mutit!

  • @corneliubozian8343
    @corneliubozian8343 Před 8 měsíci

    Tare-mi place accentul Fratilor nostrii-copii lui Snegur, care a latrat destul!

  • @user-vo2zf5ue4g
    @user-vo2zf5ue4g Před 8 měsíci

    De acest cantec si aceasta voce nu te saturi niciodata! Vecinica pomenire !

  • @elenacozma8717
    @elenacozma8717 Před 8 měsíci

    Mia mi la cantat bunicul meu că a fost singurul care a ajuns acasă la Vaslui doamne ce cuvinte adevărate.....