CORUL BUCURIA COMUNIUNII REGHIN
CORUL BUCURIA COMUNIUNII REGHIN
  • 13
  • 415 057
Corul "Bucuria Comuniunii" - Numai cei cu gand curat
Corul "Bucuria Comuniunii" - Numai cei cu gând curat
Cântare religioasă
Videoclipul este dedicat „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”
Priceasna este interpretată de Corul de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin.
Corul de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin, a fost înființat în anul 2018, de către Pr. Vasile Farcaș, paroh al Parohiei Ortodoxe Române Reghin-Apalina, Biserica Parohială având hramul Sf. Ierarh Nicolae.
Corul este alcătuit din 25 de tineri cu vârste cuprinse între 7 - 19 ani, provenind din Municipiul Reghin și din împrejurimi.
Din realizările corului menționăm:
• un premiu I și 3 trofee la concursuri naționale și internaționale,
• Realizarea a 4 videoclipuri muzical religioase,
• Difuzări la posturi de teliviziuni locale si naționale
• Difuzări în cadrul unor emisiuni radio
• Participări la concerte de muzică religioasă și patriotică în țară și străinătate. Menționăm Festivalul Internațional de la Ohrid-Macedonia.
• Din repertoriu coral fac parte Cântările Sfintei Liturghi, Cântece patriotice și folclorice, cântece religioase, colinde.
NUMAI CEI CU GÂND CURAT
1. Numai cei cu gând curat
Sunt frumoși cu-adevărat
Numai cei ca pruncii sunt
Fericiți pe-acest pământ.
REF: Fericiți, cei smeriți
Și frumoși cei miloși
Și bogați cei curați
Ei sunt binecuvântați.
Fericiți jos și sus
Cei ce sunt ai lui Iisus.
2. Numai cei născuți de sus
Sunt copii ai lui Iisus
Numai cei cu mers frumos
Sunt copii ai lui Hristos.
REF.
3. Noi dorim să fim mereu
Fii plăcuți Lui Dumnezeu,
Ca să fim și jos și sus
Fericiți lângă Iisus.
REF.
Versuri de Traian Dorz
Componenţa Corului Bucuria Comuniunii
Dirijor : Pr.Dr. Vasile Farcaş
Coordonator : prof.dr. Severina-Maria Farcaș
Membrii corului
Ștefania Sălăgean
Andreea Blaga
Ioana Pădurean
Denis Gliga
Daria Costa
David Farcaș
Miruna Sălăgean
Alexia Lenard
Ana Chira
Roxana-Octavia Crăciun
Adina Butnar
Răzvan Marian
Ioana Marian
Carmen Suciu
Luminița Blaga
Sorana Suceava
Andreea Pralea
Ioana Suciu
Delia Negrea
Andreea Dascăl
Raul Demeny
Denisa Csortan
Uleșan Maya
Antonia Varga
Iulia Blaga
Bunicii: Man Vasile
Molnar Maria
Imprimări şi Producţie Audio/Mix şi Master: Vox Art Studio (Florin Vos)
Producţie Video : Cosmin Hornoi
Filmările au fost realizate la Muzeul Etnografic "Anton Badea" din Reghin
zhlédnutí: 6 105

Video

DIANA TIȘE - De ai luat pe umăr crucea
zhlédnutí 1KPřed rokem
DIANA TIȘE - De-ai luat pe umăr crucea Membră a Corului "Bucuria Comuniunii" din Reghin Aceasta priceasna se încadrează în deosebi din repertoriul cântărilor din perioada Postului Mare și ne îndeamnă sa ne purtăm crucea suferințelor cu demnitate și răbdare și în același timp să nu fugim de ea, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos a dus-o și a fost răstignit pe ea pentru ca noi să dobândim Raiul. ...
GIZELLA IANKO - Domnul Iisus a întrebat
zhlédnutí 664Před rokem
GIZELLA IANKO - Domnul Iisus a întrebat Membră a Corului "Bucuria Comuniunii" din Reghin Aceasta priceasna se încadrează în repertoriul cântărilor din perioada Postului Mare și ne reamintește suferințele, râstingnirea și moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus pentru păcatele noastre. Domnul Iisus a-ntrebat Domnul Iisus a-ntrebat Când din morţi a Înviat: Omule, ce ţi-am greşit, De-aşa rău...
ȘTEFANIA SĂLĂGEAN - O, vai, vai, Ierusalime!
zhlédnutí 587Před rokem
ȘTEFANIA SĂLĂGEAN - O, vai, vai, Ierusalime! Membră a Corului "Bucuria Comuniunii" din Reghin Aceasta priceasna se încadrează în repertoriul cântărilor din perioada Postului Mare, vestind pătimirile, răstignirea și învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Cetatea Sfântă - IERUSALIM. Priceasna ,,O, vai, vai, Ierusalime!” este un proiect de suflet pe care vi-l oferim acum, în Săptămana Mare...
Gizella Ianko - Fii creștine bucuros
zhlédnutí 512Před rokem
Gizella Ianko - Fii creștine bucuros Membră a Corului de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin ( profile.php?...) Fii creștine bucuros Vine iarna și spre seară Maica Sfântă iar coboară, Se coboară cu-un Pruncuț Și-și caută legănuț Legănuț de lemn uscat Pentru micul Împărat Colindă prunci la ferestre Steaua coboară cu veste, Fii creștine bucuros De nașterea Lui Hristos De glasul cel ...
Diana Tișe si Daniel Farcaș Asta-i casa cea frumoasă
zhlédnutí 1,5KPřed rokem
Diana Tișe și Daniel Farcaș - Asta-i casa cea frumoasă Membri ai Corului de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin ( profile.php?id=100065206885565) Colindă din arealul popular al colindelor romanești Colindele de Crăciun s-au păstrat din străbuni și au fost transmise din grai în grai în sufletul fiecărui român, în deosebi prin satele românești. Cântate mai ales de copii sau de grupu...
Larisa Gurzău și Daniel Farcaș - Noi umblam sa colindam
zhlédnutí 1,2KPřed rokem
Larisa Gurzău și Daniel Farcaș - Noi umblam sa colindam Membri ai Corului de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin ( profile.php?id=100065206885565) Colindă din arealul popular al colindelor romanești Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, ...
HRISTOS A INVIAT
zhlédnutí 218KPřed 2 lety
Corul "Bucuria Comuniunii" - HRISTOS A INVIAT Cântare religioasă din perioada pascala Troparul pascal sau Hristos a înviat (în greacă Χριστός ανέστη) este imnul caracteristic pentru celebrarea Paștilor (a Învierii Domnului) în Biserica Ortodoxă și în Bisericile Orientale care utilizează ritul bizantin. Ca și majoritatea troparelor el este un imn utilizat adesea ca refren între versetele din Psa...
Corul "Bucuria Comuniunii" - Am pornit la colindat
zhlédnutí 4,4KPřed 2 lety
Aceasta colindă se încadrează în repertoriul colindelor tradiționale românești, vestind Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, unul din cel mai important și iubit praznic al creștinătății. Este o colindă din Ardeal mai puțin cunoscută în repertoriul bisericesc și cel laic , aducând cu ea mesajul nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, bucurie desăvârșită atât în ceruri cât și pe pământ. Priceasn...
Corul "Bucuria Comuniunii" - Din mormântu-ntunecat
zhlédnutí 132KPřed 3 lety
Corul "Bucuria Comuniunii" - Din mormântu-ntunecat Cântare religioasă din perioada pascala Aceasta priceasna se încadrează în repertoriul cântărilor pascale, vestind Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cel mai important praznic al creștinătății. Este una din cele mai cunoscute pricesne din Ardeal, aducând cu ea mesajul învierii Domnului, bucurie desăvârșită atât în ceruri cât și pe pământ. Pr...
Daniel Farcaș și Corul Bucuria Comuniunii - Să se îndrepteze rugăciunea mea
zhlédnutí 13KPřed 3 lety
Daniel Farcaș și Corul Bucuria Comuniunii - Să se îndrepteze rugăciunea mea Cântare religioasă preluată din Cartea psalmilor regelui David și adaptată în versuri. Aceasta priceasna poate fi încadrată în cântările din perioada Postului Mare. Priceasna este interpretata de Daniel Farcaș alături de Corul Bucuria Comuniunii. Solistul este elev al Liceului Tehnologic Petru Maior din Reghin şi elev a...
Corul Bucuria Comuniunii - Pe Domnul Laudati-L
zhlédnutí 25KPřed 3 lety
Corul Bucuria Comuniunii - Pe Domnul Lăudați-L Cântare religioasă prin care se aduce laudă lui Dumnezeu de către întreaga creația văzută și nevăzută. Corul de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin, a fost înființat în anul 2018, la inițiativa părintelui Dr.Vasile Farcaș, paroh al Parohiei Ortodoxe Române Reghin-Apalina, Protopopiatul Reghin, Biserica Parohială având hramul "Sf. Ierarh Nicolae"....
Corul Bucuria Comuniunii - La tine vin, Maicuță
zhlédnutí 12KPřed 3 lety
Corul Bucuria Comuniunii - La tine vin Măicuță - este o priceasnă ortodoxă, închinată Maicii Domnului și se cântă în general la sărbătorile închinate Fecioarei Maria. Corul de copii "Bucuria Comuniunii" din Reghin, a fost înființat în anul 2018, la inițiativa părintelui Dr.Vasile Farcaș, paroh al Parohiei Ortodoxe Române Reghin-Apalina, Protopopiatul Reghin, Biserica Parohială având hramul "Sf....

Komentáře